Anunt
Platforme
Anunturi
Categorii
Zonă clienţi

Jocuri PC

Kohan 2: Kings of War

Kohan 2: Kings of War

Categoria: Strategie
Platformă: Jocuri PC
Producător: Timegate
“Kohan: Immortal Sovereigns” a fost lansat in 2001 si, desi nu a fost un hit rasunator, multi dintre cei care l-au jucat s-au declarat foarte multumiti de experienta din acest univers virtual. Ceea ce l-a definit la vremea respectiva a fost faptul ca s-a concetrat mai mult pe controlul strategic a companiilor de soldati, eliminand multe elemente de micro-management care sunt, de cele mai multe ori, asociate cu acest gen de jocuri.

Astfel, la vremea respectiva, acest joc s-a dovedit a fi o schimbare inovativa de ritm, separandu-se de standardele de atunci ale strategiilor in timp real. Continuarea sa, “Kohan II: Kings of War” a pastrat gameplay-ul unic al predecesorului sau, dar aduce si cateva schimbari cheie care il fac sa se evidentieze, atat de jocul original, cat si de celelalte jocuri de strategie in timp real care au aparut in anii ce au trecut intre cele doua aparitii. In timp ce unele din aceste schimbari invoca unul din cele mai inteligent create modele de RTS, s-a avut grija ca procesul de creatie sa nu se abata prea mult de la formula de succes a lui “Kohan”.

Actiunea din “Kohan II” are loc la o perioada considerabila dupa sfarsitul evenimentelor din primul joc”Kohan”. Naava Daishan ii urmareste pe ce-au mai ramas din factiunea Ceyah, fostii agresori si invinsi ai primului joc. Condusi de Sebak, supravietuitorii Ceyah ii scapa printre degete lui Naava si dezlantuie o putere intunecata asupra Khaldun-ului. Fortele umanitatii se afla intr-un impas, gasindu-se in pragul anihilarii totale, asa ca e de datoria lui Naava si a lui Jonas Teramun, un Kohan amnezic trezit de curand, sa uneasca rasele taramului impotriva noii amenintari.

Campania single-player din joc se intinde de-a lungul a 25 de misiuni care pot sa iti ocupe si peste 30 de ore, in functie de strategiile pe care le aplici si daca te ocupi si de obiectivele secundare optionale. Misiunile sunt foarte variate, mai ales ca vei juca din perspectiva tuturor raselor din joc, un aspect placut sau mai putin placut, dupa cum ti-e firea, insa care adauga un grad ridicat de variatie in experienta pe care ti-o ofera “Kohan II”.

In acest joc vei intalni 6 rase cu care poti juca: oamenii, harounii, drauga, gauri, nemortii si umbrele. Fiecare rasa are unitatile, cladirile si factorii sai economici unici; de exemplu unii se bazeaza mai mult pe o anumita resursa, etc. Aceste diferente economice sunt tocmai cel mai important criteriu care le diferentiaza, din moment ce unitatile difera intre ele numai prin aspectul fizic si denumire, in general fiind asemanatoare. In plus, fiecare rasa ii poate apartine unei factiuni.

In joc vei intalni, in total, 5 factiuni (desi nu toate rasele pot alege sa adere la oricare din cele 5), iar statutul de membru iti va aduce diferite beneficii. De exemplu, daca esti in factiunea consilierilor, costurile ridicarii cladirilor sunt reduse cu 10%. Aceste factiuni te ajuta sa iti croiesti drumul prin joc asa cum iti doresti tu pana ajungi la stilul care se pliaza cel mai bine pe strategia ta preferata, insa importanta factiunilor e mai clara in meciurile multi-player. Astfel, daca rasele si factiunile din joc nu au o personalitate atat de mare, multitudinea combinatiilor dintre ele iti pot aduce diferente majore si, cu siguranta, interesante, in cum se va desfasura jocul.

Seria “Kohan” difera de traditionalele jocuri de strategiei n timp real atat la capitolul economie, cat si la cel militar. In primul rand, in “Kohan II”nu aduni resurse. In schimb, cladirile si minele iti vor oferi o sursa de venit regulata, asa ca aurul e singura resursa pe care o acumulezi propriu-zis. Celelalte resurse – piatra, lemnul, fierul si cristalele de mana – sunt cuantificate numai dupa un indice care poate fi negativ sau pozitiv.

Aurul e nucleul economiei, asa ca vei putea cumpara in continuare unitati daca celelalte resurse sufera de un indice negativ, platind o mica diferenta in aur. Daca indicele este, totusi, pozitiv, asta nu inseamna ca vei castiga niste aur, insa unele cladiri (sau toate, depinde de rasa pe care o conduci) pot transforma aceste surplusuri in aur prin export. Acest sistem elegant va reusi in continuare sa te faca sa arunci un ochi si la managementul resurselor, amintindu-ti ca numai o economie puternica poate alimenta o armata victorioasa. Pentru a-ti mari veniturile, va trebui sa gasesti un echilibru perfect intre cladirile exportatoare si cele care produc pentru tine.

In “Kohan II”, unitatile militare sunt controlate putin diferit de ceea ce ai invatat in celelalte jocuri de strategie in timp real. Ele sunt organizate pe companii si le poti controla ca pe niste intregi, in loc de a trebui sa te ocupi de fiecare soldat individual. Ele au trei optiuni de formatiuni – de lupta, de inclestare si coloana – fiecare din ele conferindu-i niste avantaje si dezavantaje. De exemplu formatiunea de lupta micsoreaza mobilitatea companiei, insa ofera eficacitate maxima in lupta. Coloana ofera viteza mai mare de deplasare scazand eficienta in lupta la jumatate. Cand e nevoie sa comuti intre ele e deja evident. O companie e distrusa numai cand toti membrii sai au fost anihilati, insa daca reusesti sa pastrezi un supravietuitor, compania se poate retrage pana la oras sau la fort. Acestea au o zona de aprovizionare unde soldatii pot fi vindecati si inlocuiti cu recruti noi.

E foarte greu sa dobori definitiv o companie in “Kohan II”. Companiile care se afla in retragere se deplaseaza cu viteza lor maxima, asa ca va trebui sa gonesti dupa adversari daca vrei sa termini definitiv cu ei. De fapt, va trebui deseori sa alegi daca sa iti urmaresti adversarii invinsi sau sa iti concentrezi energia in alta directie. O companie din “Kohan II” e formata din patru unitati de front, cate una pe flancuri, doua in rezerva si un capitan. Iti vei putea aranja unitatile in companii asa cum iti doresti si chir vei fi incurajat sa faci asta. De exemplu poti folosi patru infanteristi cu sabie in linia intai, doi arcasi pe flancuri si doi magicieni in spate pentru a vindeca ranile imediat.

Eroii nemuritori din “Kohan” se intorc pentru a lua parte si la aceasta aventura. Ca si companiile, eroii vor obtine experienta si vor deveni din ce in ce mai puternici. Ei vor conferi companiilor tale bonusuri, precum scuturi protectoare sau vindecare. Spre deosebire de jocul original, aici nu ai nevoie de aur pentru a-i invia pe eroi, ei inviind in zonele de aprovizionare, ca orice alta unitate. Chiar si asa, isi vor pierde toata experienta acumulata, fiind necesar s-o iei de la capat cu ei.

Orasele din “Kohan II” sunt conduse si ele putin diferit decat in primul joc al seriei, ele reprezentand punctele cheie de pe harta. In primul rand, ele pot fi ridicate numai in zonele predeterminate de pe harta, lucru care are cateva consecinte importante pentru gameplay. In afara de functia de generare de resurse, orasele si forturile au garnizoane de militii care ies si se lupta cu orice dusman indrazneste sa se aventureze prea aproape de zidurile sale, astfel vei avea timp sa ajuti un oras asediat inainte sa cada. Orasele sunt formate din cladiri auxiliare care iti vor aduce veniturile si care iti pregatesc trupele, iar acestea, odata imbunatatite, vor transforma asezarea intr-o adevarata fortareata inconjurata de ziduri pe care orice atacator va trebui sa le strapunga inainte de a da piept cu aparatorii si cu militiile locale.

Ca si in majoritatea celorlaltor jocuri de strategie in timp real, in “Kohan II” te vei putea angaja in inclestari atat in single-player impotriva adversarilor controlati de inteligenta artificiala, cat si impotriva altor fani ai jocului in retea sau pe Internet. In multi-player poti alege din oricare din rasele jocului si poti adera la oricare factiune. Ai o multime de optiuni inainte de inceperea jocului, inclusiv volumul zonelor unde poti construi asezari, a taberelor de banditi si chiar a vegetatiei. Adversarii artificiali se vor dovedi a fi strategi mai puternici decat in campanie, asa ca sa nu te miri daca vei fi atacat in mai multe locuri deodata sau daca vei cadea intr-o capcana ca urmare a unei tactici diversioniste.

Grafica jocului e impresionanta, realizata la adevarata valorii imaginii 3D. Unitatile sunt animate si conturate cu personalitate proprie, iar unele efecte speciale, precum cele ale magiilor, sunt realizare la o scara apropiata incredibilului. Hartile sunt abundent populate cu peisaje si salbaticiuni. Pe scurt, acesta e un joc foarte placut de urmarit, iar la capitolul efecte sonore nu se lasa mai prejos.

“Kohan II: Kings of War” are o reputatie de mentinut si o face cu succes. Multi dintre cei care au jucat si originalul ar fi de acord ca creatorii, la acea vreme, au luat elemente ale unui gen obosit si au reusit sa ofere ceva proaspat si nou. “Kohan II” ar fi putut sa recicleze formula aceasta, dar, in schimb, cei de la TimeGate Studios au schimbat gameplay-ul putin pentru a aminti, numai, de jocul original, aducand atata originalitate incat se prezinta ca fiind ceva diferit, fara indoiala. Rezultatul are un design impresionant si ofera o complexitate si o profunzime de invidiat.

Pentru a te putea bucura pe deplin de acest joc, trebuie ca sistemul tau sa indeplineasca urmatoarele cerinte tehnice:

Windows 98/ME/2000/XP
PC cu procesor de minimum 1.5 GHz
Placa video cu cel putin 64 de MB de vRAM
700 de MB spatiu liber pe hard-disk
256 de MB de memorie RAM
gamemag.ro face eforturi permanente pentru a pastra acuratetea informatiilor din aceasta prezentare. Rareori acestea pot contine mici inadvertente: fotografia poate contine accesorii neincluse in pachetul standard, unele specificatii pot fi modificate de producator fara preaviz, preturile pot fi modificate de furnizori fara preaviz sau pot contine erori de operare. Nu toate produsele sunt pe stoc; in cazul in care unele produse comandate sunt indisponibile sau au alt pret decat cel la care ati facut comanda, veti fi anuntat inaintea trimiteri comenzii.
Anunturi
Căutare
Recomandare
Test Drive Unlimited (PC)
Test Drive Unlimited este un GT / Street Racing Game, fiind unul dintre cele mai realiste jocuri ce se incadreaza in aceasta categorie. Jocul contine peste 70 de masini: Lamborghini, Ducati, Aston Martin, Mercedes, Saleen, Shelby, Jaguar, etc. toate fiind licentiate. Exteriorul masinilor cat si interiorul este detaliat la maxim. Jucatorul poate sa-si personalizeze masinile dupa bunul plac folosindu-se in exclusivitate de catalogul producatorului fiecarei masini.

Medal of Honor: Afganistan

Medal of Honor: Afganistan
Seria Medal of Honor si-a creat multi fani de-a lungul timpului, însa acum face o miscare asteptata de ceva timp. Al doilea razboi mondial a fost lasat în urma, iar producatorii s-au orientat spre conflictele moderne. Pentru a putea concura cu seria Modern Warfare, cei de la EA din Los Angeles au mutat câmpul de lupta în Afganistan. Jucatorul va intra în pielea unui luptator din unitatea Tier 1 Operator, trimisa acolo unde nicio alta unitate speciala nu s-ar descurca. Evenimentul Video Game Awards 2009 a fost ales de EA pentru a lansa primul trialer din Medal of Honor. Jocul va fi lansat pentru PC si console undeva în toamna lui 2010. Cand ne-am apucat sa reinventam Medal of Honor, am vrut sa ramanem fideli realismului si respectului pentru soldati, dar sa aducem actiunea in razboiul de astazi”, a declarat Greg Goodrich, unul dintre producatorii acestui joc. Medal of Honor este produs tot de studioul din Los Angeles al Electronic Arts, dar multiplayer-ul va fi dezvoltat de catre DICE, cei responsabili pentru seria Battlefield.
citeşte mai mult

Max Payne 3

Max Payne 3
Succesul inregistrate de Max Payne 2 este cu siguranta o rampa de lansare pentru cel de al treilea joc al seriei. Rockstar Games si Take-Two Interactive Software au promis ca vom avea jocul pe rafturii in iarna acestui an,cel tarziu in decembrie. Jocul "incepe un nou capitol din viata justitiarului Max Payne. Produs de catre Rockstar Vancouver, Max Payne 3 ne va spune povestea unui fost politist, care in prezent activeaza ca detectiv intr-o lume inghitita de coruptie, agitata si extrem de violenta. Jucatorul va intra in pielea lui Max Payne, care incearca sa isi razbune familia ucisa. Producatorii promit un joc de actiune intensa dar si o noua directie a firului epic din Max Payne. Imaginea omului tulburat, cu chelie si barba, imbracat neglijent reprezinta o noutate pentru cel de-al treilea titlu al seriei.El isi va infrunta inamicii in favelas-urile din Sao Paolo, considerate unele din cele mai periculoase cartiere din lume. Max Payne 3 va continua povestea incheiata in cel de-al doilea titlu al seriei. Actiunea va avea loc la Sao Paulo, la 10 ani dupa evenimentele din Max Payne 2, eroul principal Max fiind serios imbatranit, chel, barbos si dependent de calmante cu un plus insa la cinism, caracteristica indispensabila eroilor trecuti de prima varsta. Vadit afectat dupa incheierea conturilor cu cei de la NYPD si parasirea mediului sau natural, New Yorkul, Max o duce din rau in mai rau, prins ca intr-o capcana intr-un oras al violentelor si al varsarilor de sange. De partea lui sunt doar armele si instinctele de luptator care il vor sluji în cautarea adevarului si a unei portite de iesire din lumea in care a intrat.
citeşte mai mult

Football Manager 2010

Football Manager 2010
Sega si Sports Interactive anunta ca cel mai nou joc din seria Football Manager va fi lansat pe data de 30 octombrie pentru PC, Macintosh si intr-o versiune speciala pentru consola Playstation Portable. Football Manager 2010 va include o sumedenie de imbunatatiri fata de predecesorul sau, navigarea va fi usurata, iar informatiile receptionate de la meciuri vor fi mai usor de interpretat. Va exista un nou sistem de tactica, o interfata imbunatatita si odata cu aceasta versiune isi va face debutul unealta de analiza a meciurilor. Cele mai importante imbunatatiri fata de versiunea anterioara vor fi urmatoarele: Optimizare - un an de optimizare (cel putin asa zic producatorii), care va duce la rularea mai rapida a jocului, il va face mai usor si mult mai “user-friendly”. Motorul grafic 3D imbunatatit – s-a mai lucrat la AL, s-au adaugat 100 de animatii noi, terenul de joc va fi mai aratos, iar per total meciurile vor fi mai realiste. Statistici avansate pentru fiecare meci – acum vom avea posibilitatea de a vedea unde a centrat, pasat, sutat, etc fiecare jucator de pe teren, astfel vom afla punctele slabe sau forte ale echipei noastre sau adverse. O noua interfata – in FM 2010 vom avea o interfata diferita fata de jocul din 2009. Va fi bine sau rau? Din capturile de ecran nu ne puteam da seama, asteptam versiunea demo. Un nou sistem de tactici – ca si la interfata s-a facut o “revizie generala” si la sistemul de tactici. Bineinteles pentru fanii mai vechi ai jocului au pastrat si obtiunea de a-l folosi tot pe cel vechi.
citeşte mai mult